Internetul provoaca dependenta si sevraj!
Internetul este o uriasa baze de date, accesibila acum aproape oricui. Accesibilitatea creste competitia. Succesul in multe domenii inseamna gasirea rapida si utilizarea cat mai eficienta a informatiei. Crescand competitia, creste si timpul care trebuie alocat reprizelor de munca, pentru asigurarea reusitei, pentru a nu-i lasa pe altii „sa-ti ia fata”.
Se poate vorbi despre o cursa fara sfarsit, desfasurata la viteze din ce in ce mai mari, pentru accesarea informatiilor?
In general, si cele mai distrugatoare boli se autoepuizeaza prin eliminarea substratului. Se ajunge la un echilibru, cand indivizii mai slabi au fost eliminati, cei ramasi fiind imuni, iar specia se perpetueaza in continuare. Ma rog, n-as miza numai pe asta. Manevram tehnologii a caror forta depaseste, adeseori, posibilitatile noastre de control.
De aceea este bine sa reflectam la niste capcane. De pilda, motoarele de cautare de pe Internet imi pot economisi timpul, gasindu-mi mai repede informatia cautata, dar imi ofera si o serie de informatii conexe, dintre care multe par sau chiar sunt interesante. Accesand aceste informatii dau de altele si tot asa.
Ne putem lasa angrenati in bucla foamei de informatii, care, la un moment dat, devine patologica. Cautarea devine un scop in sine si boicoteaza finalitatea scontata initial.
Exista, in cazuistica medicala, exemple de indivizi care se lasa devorati de foamea de informatii?
Problema este deja definita ca tulburare clinica, iar cazuistica este din ce in ce mai bogata. La ultima Conferinta a Asociatiei Psihiatrice Americane, desfasurata in mai anul trecut, la New York, dependenta de Internet a fost inclusa pe lista bolilor care necesita acelasi tip de abordare ca dependenta de alcool, de droguri sau de jocuri de calculator.
Apare si in cazul dependentei de Internet sindromul de sevraj. Persoana in cauza este nelinistita si manifesta chiar simptome fizice – tremuraturi, nervozitate etc. – in timpul cand nu are la indemana Internetul.
La orice intrebare, cat de simpla ar fi, primul impuls este de a consulta Internetul, chiar daca raspunsul este, de fapt, cunoscut si nu trebuie decat sa te concentrezi pentru a-l formula.
Sindromul Karoshi: mai exista viata dupa munca?
A murit cineva, pana acum, de prea mult Internet? Dar de prea multa munca? Si aici nu ma refer la cei exploatati de altii, ci la cei care se auto-exploateaza.
Dependenta de munca a fost definita ca sindrom dupa ce japonezii au consemnat mai multe cazuri de moarte de pe urma supramuncii. Sindromul respectiv poarta numele Karoshi si se manifesta prin tulburari neurovegetative grave.
Fiecare a auzit de oameni care fug de concedii, iar atunci cand vin din concediu se plang de lipsa de activitate. Efortul de adaptare la cerintele profesionale este continuu in cazul unei persoane hiperactive. Aceasta nu se poate detasa, se gandeste tot timpul la problemele de serviciu. Treptat, relaxarea mentala dispare.
Din punct de vedere biochimic, fiziologic, in organismul unei persoane stresate se produc descarcari in exces de adrenalina si noradrenalina, carora li se raspunde cu supraproductii de serotonina – hormon care induce linistea, somnul. O vreme, acest mecanism poate functiona, in sensul ca omul adoarme bustean dupa o zi grea.
Insa dupa un timp se epuizeaza si rezervele de serotonina, iar respectivul nu mai poate sa se relaxeze.
In faza urmatoare, apar alterari severe de dispozitie, depresiile, anxietatile. Se produc si scaderi in greutate, pentru ca apar stari catabolice, in care organismul „arde” intr-un ritm mult mai sustinut, anormal. Se accentueaza drastic deficientele sistemului imunitar, care este primul afectat in situatii de stres.
Exista terapie pentru astfel de cazuri?
Desigur. Teoretic, in fiecare etapa a bolii exista modalitati de ajutor. Din pacate, de cele mai multe ori, persoana in cauza ramane prinsa, pana la sfarsit, intr-un sistem de gandire care ii face imposibila apelarea la terapie. Sunt oameni care incearca sa-si rezolve problemele fizice care apar pe parcurs.
Se duc la medicul internist si spun „am slabit foarte mult”. Accepta, adica, numai mijloacele „mecanice” de terapie, care sa nu implice o schimbare a stilului de viata.
Ati auzit vreodata, in Romania, de vreo victima a sindromului Karoshi?
Personal, nu cred ca a murit inca cineva, in Romania, de supramunca. Dar Romania este parte a unui proces de globalizare. Deci ne putem inchipui ca toate procesele care au un anumit grad de universalitate ne vor afecta intr-o masura mai mare sau mai mica.
Deocamdata, exista o lupta pe plan psihologic, intre a accepta munca intr-o maniera occidentala si a aborda lumea si viata de o maniera traditionalista. Nici „robotizarea” nu este de dorit, dar nici pasivitatea nu ne ajuta sa fim mai adaptati intr-o lume post-moderna.
Prin pasivitate evitam sa ne afirmam intregul potential, iar daca ne lasam dusi de un ritm mult prea ridicat, evacuam persoana noastra din peisaj, devenim rotite intr-un angrenaj a carui semnificatie ne scapa.
Credeti ca, in ultimii ani, conditiile favorizante pentru aparitia unor maladii de tipul sindromului Karoshi s-au inmultit? Pot fi considerate aparitia Internetului si a comunicatiilor mobile conditii favorizante?
Categoric da. In experienta mea profesionala am intalnit foarte multe cazuri care puteau fi incadrate, fara nici un fel de exagerare, la dependente de munca. Facem pseudoalegeri. Adica decidem dand curs unor impulsuri, fara a constientiza capcanele ce apar uneori, atunci cand te lasi dus de val. De pilda, e foarte tentant sa „adopti” videotelefonul.
Dar trebuie sa te gandesti cum iti va afecta aceasta tehnologie spatiul intim. Comunicatiile mobile si Internetul au modificat modul in care percepem spatiul nostru intim si modul in care ne structuram timpul. O consecinta negativa a rapiditatii comunicatiilor este ca apare o fragmentare a timpului nostru.
Acum doua sute de ani, singurul mijloc de a comunica cu cineva la distanta era de a-i scrie o scrisoare, astfel ca ritmul de comunicare era sub ritmul nostru de viata, adica mai lent decat e de dorit. Astazi, ritmul de comunicare il depaseste pe cel uman. Dispare timpul de reflectie, de aprofundare, ne aflam tot timpul intr-o imensa camera de chat.
Fie ca vrem, fie ca nu vrem, ne aflam, virtual, in compania unei multimi de persoane care au dreptul, fiecare, la cate o particica din spatiul nostru intim. Acest lucru creeaza asteptari nerealiste si te trezesti ca ti se reproseaza nealocarea corespunzatoare a spatiului tau intim de catre persoane care n-au nimic de-a face cu intimitatea ta.
Revenind la separarea dintre business si spatiul personal, acum apar conflicte in ambele sensuri. Putem „fura” din timpul liber, lucrand acasa si transmitand de acasa; in acelasi timp, se creeaza o serie de competitii pe timpul de munca, in sensul ca multi nu inteleg faptul ca n-ai gasit solutii pentru a rupe bucatele din acest timp, pentru a-l aloca lor.
Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231826-internetul-telefonul-mobil-mananca-vii.htm
{ 2 comments }
Astazi, ritmul de comunicare il depaseste pe cel uman. Dispare timpul de reflectie, de aprofundare, ne aflam tot timpul intr-o imensa camera de chat.
da, bine spus…acum trebuie sa ne “propunem sa ne programam” niste timp sa ne adresam noua insine niste intrebari mai serioase…cum ar fi cine suntem si ce vrem, defapt…
si eu cred ca ritmul vietii creste pe zi ce trece…
in ce priveste comunicarea cred ca o sa ajungem sa avem implantate in creier anumite cipuri care vor transmite automat gandurile noastre catre destinatar, in asa fel incat noi nu mai trebuie sa sunam, trimitem sms/mail, etc… sau cine stie? cu tehnologia din ziua de azi o sa fim niste roboti dirijati de alti roboti.
Comments on this entry are closed.